La tradition de l’excellence, l’excellence de la tradition

Espace de rencontres, de partage et d’échanges des enseignants de FLE et de la section bilingue francophone du Lycée National „Mircea cel Bătrân” de Constanţa, Roumanie

Ziua Limbilor Străine la clasa a Va


20160928_123308     Zi de luni, 26 septembrie, ora de limba franceză.

Elevii de clasa a V a, înarmaţi cu entuziasm şi … multe creioane colorate, pensule, carioca, lipici, ce mai … o întreagă papetărie pe banca fiecăruia, pregătiţi să sărbătorească Ziua Limbilor Străine.

După o scurtă discuţie despre importanţa învăţării mai multor limbi moderne la care cu toţii am fost nerăbdători să participăm, ne-am ales câte o ţară europeană pe care s-o reprezentăm desenând un tricou. Ei, mai greu cu geografia, dar ne-am descurcat până la urmă (unde-s doi puterea creşte). După ce am convenit că Japonia nu se află în Europa, ne-am apucat de lucru.

Nici nu vă puteţi imagina cu câtă seriozitate şi bucurie am pictat tricourile pe care am fost încântaţi să le dedicăm unor prieteni necunoscuţi din ţara pe care o alesesem. Au apărut astfel tot soiul de cuvinte în limba ţării respective pe care ne-am străduit să le pronunţăm cât mai bine, încât, la un moment dat, totul semăna mai degrabă cu un concurs de dicţie.

La sfârşit, foarte mândri de tricourile nostre, am votat cea mai frumoasă creaţie. A câştigat Alexandra cu cel mai vesel şi colorat tricou.

Şi pentru că vrem să împărtăşim bucuria noastră cu ceilalţi colegi, am ataşat şi câteva poze de la această activitate.

Elevii clasei a V a C

20160926_09430020160926_09424820160926_09424120160926_09422420160926_09421420160926_09415020160926_09413320160926_09145520160926_09143920160926_09143020160926_09135920160926_091353untitled3untitled2

Advertisements

Laisser un commentaire

Choisissez une méthode de connexion pour poster votre commentaire:

Logo WordPress.com

Vous commentez à l'aide de votre compte WordPress.com. Déconnexion / Changer )

Image Twitter

Vous commentez à l'aide de votre compte Twitter. Déconnexion / Changer )

Photo Facebook

Vous commentez à l'aide de votre compte Facebook. Déconnexion / Changer )

Photo Google+

Vous commentez à l'aide de votre compte Google+. Déconnexion / Changer )

Connexion à %s

Information

Cette entrée a été publiée le 10/10/2016 par dans Activités, Projets, et est taguée , , .

Retrouvez-nous sur Facebook!

Compteur de visites

  • 7,036 visiteurs depuis le 15 septembre 2013

Entrez votre adresse de courriel pour recevoir des nouvelles de ce site.

Rejoignez 10 autres abonnés

Catégories

Archives

%d blogueurs aiment cette page :